Acasă » Exclusiv » Dosarul de șantaj al Oanei Zăvoranu a fost preluat de DNA. Ce urmează să se întâmple

Dosarul de șantaj al Oanei Zăvoranu a fost preluat de DNA. Ce urmează să se întâmple

De: Cristian Blanuta 27/04/2021 | 23:55

Disputa a izbucnit la puțin timp după ce Oana Zăvoranu și-a deschis o clinică medicală, al cărei administrator era un doctor. Pe care avea să-l acuze că i-a furat nu mai puțin de 800.000 de euro. De acolo și până la vorbe grele nu a mai fost decât un pas. Cum era de așteptat, cel acuzat a negat totul, prin avocatul lui. Ba mai mult, le-a făcut o plângere penală pentru șantaj vedetei și avocatului acesteia. CANCAN.RO are ultimele detalii, în exclusivitate, după ce dosarul a fost transferat acum la DNA.

Asta tocmai pentru că, alături de Oana Zăvoranu, acuzat de șantaj este și avocatul ei. Iar în această situație, infracțiunea menționată este instrumentată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în competența cărora intră astfel de cazuri.

Oana Zăvoranu spune că medicul-administrator a furat-o

În direct la TV, Oana Zăvoranu avea să-l acuze pe medicul care i-a fost administrator la clinică. A spus că i-a furat bani, sute de mii de euro. În replica, acesta a susținut că a fost șantajat.

„S-a întâmplat totul la sfârşitul anului 2016, când mi-a fost prezentat ca fiind un medic serios, dintr-o familie de medici. Nimic din CV şi aparenţe nu dădea de bănuit. Dispuneam de bani cash şi a început individul să-mi ceară diverse sume de bani, la ceas de noapte, pentru a cumpăra diverse aparate pentru clinică. Când nu am găsit niciun aparat medical în clinica noastră, atunci am descoperit că e ceva putred. Soţul meu a găsit în 2018 nişte facturi falsificate, pe nişte aparate-fantomă.

Avocaţii la care am apelat au înregistrări video şi audio, când doctoraşul se milogeşte la mine. Acest individ este un şmecher, un profitor şi un escroc. Pe unde a fost, a fost dat afară, pentru că a ciordit, pe româneşte”, a fost varianta Oanei, expusă la România TV. (CITEȘTE ȘI: OANA ZĂVORANU, ÎN “RĂZBOI” CU DORIAN POPA)

Oana Zăvoranu este în război cu medicul care i-a fost administrator la clinică

Dar avocatul celui inculpat de vedetă avea să nege tot. ”Din păcate, doamna Zăvoranu este într-o mare eroare. Clientul meu nu a avut disponibilitatea şi nici dreptul pentru a administra acea clinică. Aşa-zisele acuze nu au fost decât ameninţări, aduse de către Oana Zăvoranu”, a punctat Ioana Mateș la aceeași televiziune.

Oana Zăvoranu: ”L-am prins!”

Oana spune, însă, că medicul a cerut un răgaz pentru a îndrepta situația. Dar lucrurile nu s-au clarificat, astfel că acum cei doi continuă lupta, în fața autorităților, fiecare considerând că dreptatea e de partea lui. ”Sunt acte false, sunt acte semnate de el, sunt foarte mulţi martori care au participat la numeroase scandaluri pe care le-am avut cu el în clinică… A ajuns să spună la un moment dat că îi pare rău că m-a furat de un milion. Am înregistrarea audio. Noi mai voiam să-i şi năşim pe el şi pe soţia lui. (VEZI ȘI: CUM A PIERDUT ADELINA „PINOCCHIO” PESTRIȚU PROCESUL CU OANA ZĂVORANU)

Ce nebuni… La un moment dat, l-am prins. El mi-a spus: «Eu nu am ştiut că nu ai 65 milioane de euro, că altfel nu mă băgam să fac ce am făcut.» Actele sunt la avocat. De la Spitalul Colentina, de unde a plecat distinsul doctoraş, a plecat tot din cauza unor ciordeli”, avea să mai puncteze Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu, acuzată, la rândul ei, de șantaj

S-a ajuns și la șantaj, cel puțin asta spune medicul, care a depus o plângere penală în acest sens, la Secția 25 de Poliție din Capitală. Conform celor spune de el, Oana Zăvoranu și avocatul ei i-ar fi cerut 200.000 de euro pentru a nu publica anumite imagini compromițătoare. Plângerea penală pentru șantaj a fost depusă în urmă cu câteva zile, în 21 aprilie.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Oana Sârbu, DEZVĂLUIRI din culisele „Liceenilor”: „Din zeci de fete care au participat...”
Oana Sârbu, DEZVĂLUIRI din culisele „Liceenilor”: „Din zeci de fete care au participat...”
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni nu l-a recunoscut: e pe drumul spre călugărie și a ajuns să arate așa la 52 de ani!
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal aruncat de pe un pod i-a trecut prin parbriz
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi de această întâmplare: „Nu stau eu invers pe măgar”
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cinci zodii vor avea cel mai mare noroc în următoarele 6 luni. Vine cea mai bună perioadă, viața li se schimbă complet
Cinci zodii vor avea cel mai mare noroc în următoarele 6 luni. Vine cea mai...
Locul din România unde ninge abundent. Ninsori ca în toiul iernii și peisaj de poveste: ”Cât de frumos!”
Locul din România unde ninge abundent. Ninsori ca în toiul iernii și peisaj de poveste:...
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit
Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Se CONFISCĂ banii românilor. Anunț final la Guvern: Vrei să te judeci, plătești dublu
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Mihai Trăistariu, reacție după ce NEMO a câștigat Eurovision 2024. „Dacă ești șters...”
Mihai Trăistariu, reacție după ce NEMO a câștigat Eurovision 2024. „Dacă ești șters...”
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision:
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un conflict uriaș în trecut
Cum se înțeleg astăzi Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. Cei doi au avut un...
Afacerea pe care o familie întoarsă din Germania a dezvoltat-o puternic în România. Produsele sunt 100% naturale, pline de vitamine și se dau ca pâinea caldă
Afacerea pe care o familie întoarsă din Germania a dezvoltat-o puternic în România. Produsele sunt...
Horoscop zilnic pentru luni, 13 mai 2024. Oportunitate neașteptată pentru Capricorn, schimbare radicală pentru Pești
Horoscop zilnic pentru luni, 13 mai 2024. Oportunitate neașteptată pentru Capricorn, schimbare radicală pentru Pești
×